Radu Voina, propus șef la arbitri! Alin Cârligeanu: „Ar face față cu brio în fruntea CCA, dar cred că e mai bine să nu se bage”. De ce și-a anunțat președintele CCA demisia înainte să fie schimbat

Redactor:
Marius Hutu
Radu Voina, propus șef la arbitri! Alin Cârligeanu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cine va fi șef la Arbitri? Aceasta este unul din principalele subiecte de discuție în handbalul românesc în această pauză competițională, după ce Alin Cârligeanu, fostul șef al Comisiei Centrale a fost revocat din funcție. Deși se spune că fac parte doar din tabloul unui meci de handbal, arbitrii au rol foarte important.

Membrii Consiliului de Administrație au aprobat plecarea lui Alin Cârligeanu din funcția pe care a ocupat-o ceva mai bine de un an de zile. Totodată, în cadrul ședinței de săptămâna trecută s-a convenit ca fiecare membru să facă propuneri pentru noul șef al CCA. Vasile Pavel (foto, mai jos), fostul arbitru internațional, a primit cele mai multe nominalizări, însă pe listă au mai apărut câteva nume: Gheorghe Bejenariu (fostul coechipier al lui Alin Cârligeanu), Doru Manea (actualul șef al Comisiei Observatorilor), Puiu Ciobanu (fost director sportiv la Știința Bacău), Valter Dăncescu (a mai ocupat această funcție până la numirea lui Alin Cârligeanu) și … Radu Voina!

Numele fostului selecționer al naționalelor României de seniori a fost vehiculat de vicepreședintele FRH, Daniel Georgescu, încă de la începutul acestui an, când s-a aflat într-un conflict deschis cu Alin Cârligeanu. Oficialul FRH a trecut și la fapte și l-a propus oficial pe Radu Voina pentru a face delegările în handbalul românesc, aceeași propunere fiind făcută și de celălalt vicepreședinte al FRH, Narcisa Lecușanu. Conform regulamentului FRH, președintele CCA este propus președintelui FRH, Alexandru Dedu, de către secretarul general, Mihail Bocan, apoi aprobat de Comitetul Director și validat de Consiliul de Administrație. Propunerile membrilor CA în privința potențialilor șefi ai Arbitrilor sunt pur consultative.

  • Rămas doar membru în Consiliul de Administrație al FRH, Alin Cârligeanu a acceptat să vorbească cu ProSport despre propunerea „Radu Voia, șef peste Arbitri”, dar și motivele pentru care și-a anunțat demisia din CCA înainte să fie schimbat de Consiliul de Administrație.

„Am un respect deosebit pentru Radu Voina, ar face față cu brio în fruntea CCA, dar cred că este mai bine să nu se bage. Ca și mine, n-ar face compromisuri, dar și-ar strica imaginea”, ne-a declarat fostul șef al Arbitrilor. Alin Cârligeanu susține că n-a mai fost dorit în fruntea acestei Comisii pentru că „nu am stat capră!” și lasă ca moștenire un „lot de arbitri mai puternic și întinerit”.

Alin Cârligeanu (foto, în centru) a precizat și pe cine ar vedea succesor în fruntea CCA: „Aș merge pe mâna unei persoane care nu are copil arbitru sau rudă în arbitraj”. Dacă s-ar respecta acest principiu, atunci Bejinariu, Pavel și Manea nu s-ar încadra în profilul viitorului șef al Arbitrilor!

Fostul președinte CCA a mai dezvăluit că și-a prezentat demisia din funcția ocupată înaintea barajului România – Serbia. „Nu am fost de acord cu suspendarea unui cuplu tânăr de arbitri (n.r. Gorina – Melencu după episodul Minaur – Dinamo cu aruncările de la 7 metri)”, dar nu am vrut să fac valuri înainte de meciurile naționalelor. Președintele FRH nu a fost de acord, dar în ședința CA am preferat să le aduc aminte membrilor de acea demisie pentru a evita un circ. Oricum, un vot al CA nu era statutar, pe mine mă propune Comitetul Director. Se crease o atmosferă apăsătoare după un sezon greu, în care nu am făcut concesii în stânga și în dreapta. Știam că Georgescu și Pavel nu mă mai vor, dar măcar ei au fost corecți, au fost pe față, în schimb au mai fost câțiva care doreau să fiu schimbat. Mi-am făcut un calcul și am constatat că la un eventual vot n-aș fi rezistat, astfel că am preferat să plec eu înainte”, a fost declarația franc a lui Alin Cârligeanu.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
CANCAN.RO a aflat echipele care au părăsit realityshow-ul Antenei 1. Adio, Asia Express! Cuplul la care nu te așteptai
CANCAN.RO a aflat echipele care au părăsit realityshow-ul Antenei 1. Adio, Asia Express! Cuplul la care nu te așteptai
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Greșeala care ar fi dus la moartea jandarmului Răzvan Arnăut. Filmul tragediei de la Ochiuri!
Greșeala care ar fi dus la moartea jandarmului Răzvan Arnăut. Filmul tragediei de la Ochiuri!
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×